Apr
15/13
Anunţ pentru selecţia membrilor în Consiliul de Administraţie

S.C. LOCATIVA SA Botoşani anunţă organizarea selecţiei membrilor în Consiliul de Administraţie, în conformitate cu OUG nr. 109/2011.

Posturi în selecţie : 2 (două)
La selecţie pot participa persoane fizice sau juridice.

A.Condiţii pentru candidaţii persoane fizice :
- studii superioare economice, juridice, tehnice ;
- experienţă de administrator/manager în cel puţin trei exerciţii financiare încheiate cu profit la un agent economic cu activitate în domeniul serviciilor comunitare de utilităţi publice.

Documente necesare pentru depunerea candidaturii persoanelor fizice :
- CV în format Europass
- Cazier judiciar (fără incidente)
- Cazier fiscal (fără incidente)
- Copii legalizate după actele de studii
- Copie act identitate
- Copie Carnet de Muncă/documente doveditoare
- Dovada numirii în calitate de Administrator/manager
- Copie a Bilanţurilor (certificat de DGFP competentă)/extras site Ministerul Finantelor publice (adresa: http://www.mfinante.ro/pjuridice.html?pagina=domenii) referitoare la exerciţiile financiare cu profit în care agentul economic a fost administrat/manageriat de către candidat.

B.Condiţii şi documente necesare pentru candidaţii persoane juridice :
- Certificat Constatator eliberat de Oficiul Registrului Comerţului din care să rezulte obiectul de activitate, structura acţionariatului, capitalul social, sediul social, rezultatele economice la sfârşitul ultimului exerciţiu financiar ;
- Contract de Administrare al unei întreprinderi publice sau a unei societăţi comerciale cu activitate în domeniul serviciilor comunitare de utlităţi publice ;
- ultimul Bilanţ contabil al societăţii/societăţilor administrate de către candidat, certificat de către DGFP competentă
- reprezentantul desemnat al persoanei juridice candidate la un post de administrator trebuie să îndeplinească condiţiile de eligibilitate de la litera A.

CRITERII DE EVALUARE :
• Abilităţi manageriale
• Capacitate de analiză şi sinteză
• Cunoaşterea specificului activităţii
• Abilităţi de comunicare
• Capacitate de luare a deciziei
• Capacitate de înţelegere a noţiunilor tehnice şi financiare

Candidaturile şi documentele solicitate prin prezentul anunţ se depun până la data de 25.04.2013, ora limită de depunere 14,00 la registratura S.C. LOCATIVA SA, Calea naţională nr. 70, Botoşani, în plic închis şi sigilat unde vor primi un număr de înregistrare şi data certă a depunerii.
Plicul va avea manţionat « Candidatură pentru funcţia de membru în Consiliul de Administraţie al S.C. LOCATIVA SA Botoşani », precum şi numele şi prenumele/denumirea, domiciliul/sediul candidatului.
Evaluarea candidaţilor se va desfăşura în data de 26.04.2013 la sediul S.C. LOCATIVA SA din Botoşani, Calea Naţională nr. 70. Candidaţii vot fi anunţaţi telefonic şi prin e-mail asupra orei la care sunt programaţi.